CE PUTEM FACE NOI PENTRU MORȚII NOȘTRI?
Din cartea:
"Sufletul după moarte: călătoria sufletului după moartea trupească", de Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Editura de Suflet, Editura Tabor, București, 2013:
"În Sfânta Scriptură avem întâmplări care arată că Dumnezeu, de dragul nostru, poate să mântuiască un om apropiat nouă sau întregul popor (deci și pe morții noștri!)." (pag. 127)
"(...) noi, creștinii, rudeniile mortului, reprezentăm pentru acesta ultima nădejde. În milostivirea noastră se găsește soarta sufletului său.
Dacă am știi cu câtă nerăbdare așteaptă de la noi un "Doamne, miluiește!"... (pag. 129)
"(...) dacă noi dorim o dată ca cei apropiați nouă să se mântuiască, Acesta (Dumnezeu) dorește de nenumărate ori. De aceea așteaptă să găsească o ocazie (prin rugăciunile noastre) ca să-Și reverse mila peste copiii Săi morți. Dumnezeu"mizează" mult pe rugăciunile acestea." (pag. 132)
Cât ne costă?...
"Cât ne costă să spunem "Doamne, miluiește-i pentru cei adormiți!"? Cât de mult ne costă să aprindem o lumânare la mormântul lor, să dăm ceva pomană în numele lor unui sărman sau să ducem la biserică ofrandă sau puțin ulei, puțină tămâie pentru sufletul lor? Nu costă nimic!" (pag. 134 - 135)
Ofrande
Ce putem oferi ca ofrandă?
Prescuri, ulei... (vezi pag. 135 - 136)
Rugăciune
Post
"Postirea este mai înaltă decât rugăciunea. (...) Va trebui să postim de dragul lui mai ales când îi facem parastase. (pag. 137)
Lumânarea
"Câtă vreme arde lumânarea, "atât sunt iertate păcatele celor adormiți sau ale celor vii", a spus Sfântul Mare Mucenic Dimitrie paracliserului bisericii sale." (pag. 137)
La mormânt: candela și Trisaghionul (Ectenia pentru morți)
"Însă cel mai bun lucru pe care putem să-l facem la mormântul lui este să chemăm un preot și să-i facă un "Trisaghion"." (pag. 138)
Pocăință
"Cel mai bun parastas pentru morții noștri este pocăința noastră", spunea Bătrânul Paisie."
"Ești departe de biserică și îți pierzi propriul copil. Moartea lui te-a înmuiat, te-a zdrobit și te-a îndrumat spre pocăință. (...) Așadar, pentru că moartea fiului tău a devenit pretext de pocăință, Multmilostivul Dumnezeu îți va ierta multe păcate (v. iacov 5, 20) și sufletul tău se va odihni." (pag. 139)
Milostenia
"Mortul nu mai poate să facă milostenie. Cât a făcut, a făcut. Însă dacă noi facem milostenie pentru acesta se va folosi? Desigur! Dacă se face cu banii pe care i-a lăsat el însuși, atunci folosul va fi chiar mai mare. Însă alt folos are milostenia pe care o faci tu însuți pentru tine cu banii tăi, și alt folos are cea pe care o fac alții pentru tine. Cea de a doua are valoare mai mică decât prima. De aceea ar trrbui să facem multe milostenii pentru cel mort. Cu cât a fost mai păcătos, cu atât are mI mare nevoie de milostenie. Faceți milostenii din averea pe care a lăsat-o mortul! Dacă n-a lăsat, faceți cu banii voștri." (pag. 140)
Iertarea
Când n-ai apucat să ierți
"Te vei duce la (...) mormântul lui, vei îngenunchea și îl vei ruga, ca și când ar fi înaintea ta viu, să te ierte!" (pag. 142)
Când cineva nu apucă să-și ceară iertare
"- Ce se întâmplă când cineva te-a păgubit și a murit fără să-și ceară iertare?
- Ce altceva decât să-l ierți?" (pag. 143)

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți o părere despre ceea ce ați citit pe acest blog, mi-ar plăcea s-o împărtășiți aici, cu mine și cu alți cititori.