SĂ AVEM ÎNTOTDEAUNA GÂNDUL CEL BUN!

"Atunci când cineva vede un lucru care îl poate sminti, să nu judece, ci să zică în sinea sa: "Cu fapta nu sunt de acord, dar nu știu ce împrejurări l-au silit să facă lucrul acesta, ce circumstanțe atenuante are; și ae poate ca eu să fi interpretat greșit fapta acestuia". Nu putem cunoaște cele ascunse ale omului.

(...)

Este bine să se cerceteze omul pe sine însuși adeseori și atunci când observă că a pus un gând rău, să-și spună: "Ia stai, nu ai pus și atunci gândul cel viclean în mintea ta și s-a dovedit să fie de fapt altceva? Nu ai făcut la fel și altădată?". Așadar să se străduiască fiecare să pună întotdeauna gândul cel bun în mintea sa. În lume dacă cineva pățește aceasta o dată, de două ori, începe să se încreadă cu desăvârșire în bănuielile sale, ca să se îndreptățească. Însă aici în Sfântul Munte, unde mediul duhovnicesc este diferit, nu se justifică lucrul acesta. Să puneți întotdeauna gândul cel bun. Odată un tâlhar deghizat în călugăr voia să prade o mănăstire. S-a urcat pe zid și atunci când a vrut să sară înăuntru, l-a văzut o călugăriță, care a început să strige: "Vai, vai, l-am închis pe Avva afară!" . Și îndată a tras clopotele. "Surori, alergați! A venit Avva! L-am închis afară!". Atunci toate surorile au alergat la poartă ca să-l primească cu lumânări și cu cinstea cuvenita. Tâlharul, văzând aceasta, s-a pierdut cu firea. Apoi îl duc înăuntru, îi spală și picioarele, iar apa cu care au spălat picioarele "Avvei" o duc unei bolnave care, după ce a băut din ea, s-a făcut sănătoasă.

Tâlharul nu-și putea crede ochilor. "Bine, dar eu am venit să fac rău", își spunea acela, "cum de s-au întâmplat toate acestea?".

În cele din urmă tâlharul și-a mărturisit păcatele sale.

- Bine, Părinte, dar gândul cel bun are atâta putere?

- Da, da, îi schimbă și pe ceilalți. Se folosește și celălalt."

Atanasie Rakovalis, "Părintele Paisie mi-a spus...", Editura Evanghelismos, București, 2006, pag. 88-90.