Ieromonahul Antim cel nebun pentru Hristos - despre smerenie, despre judecarea aproapelui

  

  Odată a mers epuizat la mănăstirea rusească - înainte de postul Sfinților Apostoli - și trapezarul de la mireni l-a primit cu multă bucurie și i-a pregătit să mănânce. Starețul a început să mănânce, în timp ce monahul ce îl slujea intra și ieșea și, privindu-l cum mănâncă mereu, l-a judecat: "Un astfel de monah uscat și slab a putut mânca atât de mult!" Așadar zăpăcit de aceste gânduri ale judecății trapezarul a plecat la chilia sa. După ce a terminat de mâncat Părintele Antim a mers și a stat la ușa chiliei fratelui. Văzând pe prietenul său cât era de zăpăcit de aceste gânduri, i-a fost milă de el și, ca să-l ajute, a fost nevoit să-i descopere pricina, ca să fie mai atent față de ceilalți și să nu-i judece, dar și noi să ne folosim din asta și să luăm aminte la judecată.

   Luându-l de mână l-a întrebat:

   - Nu cumva știi ce înseamnă smerenia?

   - Nu, nu știu, i-a răspuns fratele cu sfială.

   Atunci starețul i-a spus:

   - Smerenia constă în asta: să nu judeci pe nimeni, ci să te socoți pe tine mai rău decât toți. Iată, acum te-ai înșelat și m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Dar nu știi câte zile n-am mâncat nimic. îți aduci aminte când am fost aici ultima dată?

   - Îmi aduc aminte, Părinte, a răspuns fratele. Aici la noi ai fost în Duminica Tomei și ai mâncat și de atunci nu te-am mai văzut.

   Starețul i-a spus atunci:

   - Ei, vezi câte zile n-am mâncat? (Adică n-a mâncat de la Duminica Tomei până la Postul Sfinților apostoli, circa 7 săptămâni). Tu însă m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Frate, harismele dumnezeiești sunt felurite. Iată, mie Dumnezeu mi-a dat să sufăr frigul și foamea. Nu cumva ai fi putut rezista și tu atâta? Te poți smeri, să-ți scoți dulama, și să mergem până la mănăstirea vecină, și cu hainele ce le ai să petreci iarna în vârful Atonului? Dar tu, ca un cântăreț, cum cânți lui Dumnezeu? Gândurile tale se află mai mult aiurea decât la Dumnezeu. Ascultă-mă pe mine cum cânt.

   Și Părintele și-a ridicat mâinile sale spre cer și cu un suspin adânc a cântat Aliluia", curgându-i lacrimi multe din ochii săi. Trapezarul s-a fâstâcit simțind o mare zdrobire. După aceea starețul i-a spus monahului:

   - Vezi, frate, să nu mai judeci pe nimeni deoarece nu știi ce harismă are fiecare, ci ia aminte mai mult de tine însuți.

  Fratele a făcut metanie Bătrânului și i-a cerut iertare minunându-se de mai înainte-vederea sa. De atunci înainte Bătrânul Antim a început să se încreadă din ce în ce mai mult în trapezar.

Cuviosul Paisie Aghioritul - "Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004