Cuvinte pentru suflet și credință

Din cartea: "Semnele vremurilor din urmă" de Părintele Paisie - Mărturiile monahilor și ale închinătorilor, Editura Egumenița, Galați, 2013     "L-am întrebat pe Bătrânul Paisie despre noile buletine care urmau să fie editate ( cipul, codul de bare 666 ), dacă trebuie să le primim sau nu, și ce atitudine să avem, și el mi-a răspuns:     "Noi, creștinii, care suntem interesați de problema aceasta nu trebuie să ne grăbim să le luăm când se editează. Să le ia mai întâi cei care nu sunt interesați, apoi Biserica și unii specialiști în aceste probleme să ne lumineze. Biserica trebuie să ia o poziție fermă. Să protesteze și să ceară de la stat cel puțin să nu fie obligatoriu noul buletin. Să explice și credincioșilor să înțeleagă că dacă iau acest buletin se vor afla în stare de cădere.     În concluzie, dacă buletinele conțin aceste elemente (codul de bare, numărul 666) ar fi bine să le ocolim și să refuzăm să le primim!" (pag. 84-85)     "C...

Sunt unii părinți care dacă află că copilul lor se va naște cu malformații, îl avortează. Spun că nu este om și nu are suflet. Spun că unul ca acesta nu poate câștiga Raiul. Dar știi ce bunătate au sărmanii? Uite, unul pe care îl cunosc se roagă mult, face și multe metanii până se udă de transpirație. O astfel de mărime de suflet are. Apoi Starețul și-a amintit de ceva și a început să zâmbească. - Iar când flămânzește, își freacă pântecelul cu mâna și spune către icoana Maicii Domnului: "Măicuța Domnului acum merg să mănânc, apoi iarăși vin la rugăciune". Și Starețul a râs. - Se roagă cu rugăciunea lui Iisus, Părinte? - Da, spune și rugăciunea lui Iisus. Și dacă ai știi ce bunătate are? Uite, odată niște copii din vecini și-au bătut joc de el și l-au îmbrâncit, aproape l-au bătut pe sărmanul copil. Tatăl lui, văzând aceasta, s-a mâniat, a prins pe unul din acei copii neastâmpărați și, în furia lui, era gata să-l lovească. Atunci copilul s-a repezit și a prins mâinil...

Sursa imaginii: https://egumenita.ro/static/imagini-carti/NTYtQ3V2aW9zdWwtUGFpc2llLUFnaGlvcml0dWwtUMSDcmluxa.jpg Slujitorul care cârtea Aproape de Careia sihăstreau doi români într-o chilie. Odată unul dintre ei s-a îmbolnăvit foarte tare și celălalt, din păcate, se îngreuia să-l slujească. De aceea îl ruga mereu pe Sfântul Panteleimon ori să-l tămăduiască repede pe bolnav, ori să-l ia din viața aceasta, ca să se slobozească de puțina osteneală ce ar fi făcut-o slujind pe bolnav. Deci, într-o zi, în timp ce îl ruga din nou pe Sfântul Pantelimon, i se arătă Sfântul și-i spuse: - Ce mă rogi tu? Ești gol de virtuți. Din îngrijirea fratelui tău vei lua puțină plată de la Dumnezeu. Cuvintele acestea ale Sfântului Pantelimon au mirat pe fratele slujitor. De atunci l-a slujit cu multă râvnă pe bolnav și ruga pe Dumnezeu să trăiască mulți ani, ca să-l îngrijească mereu. Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evangh...

"- Așadar, să facem răbdare în boli și încercări, pentru a primi o "pensie", fie ea cât de mică. Pentru că nimic din cele ce se întâmplă nu îngăduie Dumnezeu, dacă nu iese ceva bun. Uneori Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceva unui om, încât să fim nevoiți să-l ajutăm și astfel să scăpăm noi de ceva rău. Atanasie Rakovalis, "Părintele Paisie mi-a spus...", Editura Evanghelismos, București, 2006, pag. 

Maica Domnului apără și veghează pe monahii din Grădina ei ca o Mamă bună Odată, Bătrânul Teofilact de la Nea Skiti, pe când era începător fusese cuprins de niște dureri mari și plângea nemângâiat de durerile cele cumplite. Atunci aude deodată o voce din Icoana Maicii Domnului care îi spune: - De ce plângi? De ce te temi? Oare eu te voi părăsi? Într-adevăr, nu l-a lăsat Maica Domnului niciodată, ci ca o Mamă bună l-a apărat mereu, precum apără pe toți monahii ce stau în Grădina ei. (Icoana aceasta a Maicii Domnului se află acum în altarul Bisericii mari a Noului Schit). Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004.

Următoarea istorioară din cartea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul „Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului”  m-a făcut să mă gândesc că, de multe ori, aruncăm, în glumă, vorbe în care nu credem, lucru pentru care nu ne simțim vinovați. Această relatare ne învață, însă, să fim foarte atenți la cuvintele pe care le rostim, ca nu cumva să ne osândim singuri sau să osândim pe alții, poate chiar pe cei dragi, fără să vrem. Cuvântul nechibzuit al monahului negrijuliu care a primit o pedeapsă pedagogică de la Dumnezeu La bolnița Mănăstirii Sfântului Pavel era un îngrijitor cam negrijuliu, dar foarte b inevoitor. Mi-a povestit el însuși, cam cu vreo 40 de ani mai înainte, că atunci când slujea la  bolnița Mănăstirii un frate i-a dat un strugure de binecuvântare. Acela nu l-a mâncat , ci l-a împărțit în ciorchini mici și l-a împărțit la bătrâni. Un bătrân filotim  îi ura mereu: „Să mergi în rai!”, „Să mergi în rai!”, pentru că era primul strugure  ...

   Odată a mers un pescar la Cuviosul Părinte Mina, de la Schitul Sfânta Ana, și i-a dus  pește proaspăt pentru hramul chiliei lui. Starețul s-a mirat întrebându-se când  i-a prins, căci era duminică. Și îl întrebă pe pescar:    - Când i-ai prins?   - Azi dimineață, a răspuns acela. Sunt foarte proaspeți. Atunci Părintele Mina îi spune :   - Fiule, nu îi pot cumpăra, căci sunt afurisiți deoarece i-a prins duminica.   Pescarul nu pricepea aceasta. Atunci Starețul îi spune:    - Vrei să te încredințezi de asta? Dă un pește la pisică și vei vedea de îl va mânca .   Într-adevăr, pisica n-a mâncat peștele, ci s-a scârbit de el. Asta, firește, l-a zguduit  pe pescar și de atunci înainte cinstea duminicile și sărbătorile.

   Cu câțiva ani în urmă un oarecare Stareț a fost mult chinuit de boli și în cele din urmă  a murit, fără să cârtească deloc. După puțin timp s-a îmbolnăvit și ucenicul lui  și, deoarece nu se mai îmbolnăvise vreodată, a intrat în panică și se pregătea să  meargă în lume la medici, ca să se tămăduiască. Noaptea însă vede în somn pe  Starețul lui, care îi spune:    - Fiule, dacă vrei ascultă-mă și să nu mergi nicăieri. Fă răbdare. Eu n-am aflat aici  nici un folos din faptele mele, ci numai boala m-a folosit. Stai așadar în Grădina  Maicii Domnului și fă puțină răbdare în dureri, și mult folos va afla sufletul  tău.    S-a bucurat atunci ucenicul, a prins curaj și a făcut răbdare. După aceea simțea multă  bucurie lăuntrică de la dureri, pentru că mintea lui se afla lângă Sfinții Mucenici  și se veselea. Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evangheli...

   După o asceză de mulți ani era firesc să sufere și unele vătămări trupești, adică să aibă probleme de sănătate. Atletul lui Hristos însă prăznuia cu răbdare în dureri, aducându-și aminte de Sfinții Mucenici și slavoslovind pe Dumnezeu.    Când îl întrebam: "Cum o duci cu sănătatea?", acela îmi răspundea: "Slavă lui Dumnezeu, foarte bine! Eu nu sufăr nimic în comparație cu Sfinții Mucenici, și nici n-am făcut nimic în comparație cu cuvioșii Părinți".     Deși niciodată nu și-a lăsat îndatoririle duhovnicești până la bătrânețe, când l-au părăsit puterile sale trupești și când durerile s-au mărit, Părintele Sava era totdeauna bucuros în dureri și mereu spunea: "Slavă Ție, Dumnezeule". Cuviosul Paisie Aghioritul - "Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004

     Odată a mers epuizat la mănăstirea rusească - înainte de postul Sfinților Apostoli - și trapezarul de la mireni l-a primit cu multă bucurie și i-a pregătit să mănânce. Starețul a început să mănânce, în timp ce monahul ce îl slujea intra și ieșea și, privindu-l cum mănâncă mereu, l-a judecat: "Un astfel de monah uscat și slab a putut mânca atât de mult!" Așadar zăpăcit de aceste gânduri ale judecății trapezarul a plecat la chilia sa. După ce a terminat de mâncat Părintele Antim a mers și a stat la ușa chiliei fratelui. Văzând pe prietenul său cât era de zăpăcit de aceste gânduri, i-a fost milă de el și, ca să-l ajute, a fost nevoit să-i descopere pricina, ca să fie mai atent față de ceilalți și să nu-i judece, dar și noi să ne folosim din asta și să luăm aminte la judecată.    Luându-l de mână l-a întrebat:    - Nu cumva știi ce înseamnă smerenia?    - Nu, nu știu, i-a răspuns fratele cu sfială.    Atunci starețul ...

   Unul din Părinții ce a trăit în chip ascuns și care s-a nevoit cu mărime de suflet în Grădina Maicii Domnului, ca să-și dobândească dorirea", mântuirea sufletului, a fost și bătrânul Filaret, prietenul virtuții. Patria lui pământească a fost Transilvania din România. S-a născut în anul mântuirii 1892 și din Sfântul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tatăl său îl chema Ioan și pe mama sa Măria, iar numele de familie era Dusa.    Nu primea nimic. Iar dacă cineva îi lăsa ceva pe ascuns, asta era un chin pentru filotimul bătrânel, pentru că trăia cu o mare scumpătate duhovnicească. Adică trebuia să facă multă rugăciune, căci supraevalua lucrurile ce i le aduceau alții. Dacă ceva valora 5 drahme, el le aprecia la 20 și trebuia să facă 20 de ațe de 100 de "Doamne Iisuse..." cu închinăciuni pentru cel ce îi aducea binecuvântarea.    Odată l-am rugat pe Bătrân să primească o mică binecuvântare, dar el a refuzat.  - Nu pot, nu pot, nu apuc să fac r...

Când cineva îl întreba: "Locuiești singur aici în pustie?" - Bătrânul  răspundea:     - Nu, locuiesc împreună cu îngerii și arhanghelii, cu toți sfinții, cu Maica  Domnului și cu Hristos.  Într-adevăr simțea prezența îngerilor și ajutorul îngerului său păzitor. Într-o zi când l-am vizitat, cum urca scările a căzut înapoi împotmolindu-se în hainele lui, căci  purta multe, și m-am ostenit destul ca să-l ridic. Când l-am întrebat după aceea : Ce-ai fi făcut Părinte, singur, dacă n-aș fi fost eu?", m-a privit insistent și  mi-a răspuns cu siguranță:  - Îngerul meu păzitor m-ar fi ridicat!  Deși se afla într-un  loc pustiu, singur, și chilia lui nu avea aproape nimic, căci nici nu-i trebuia  nimic, ca să aibă pe Hristos în el, Grădina Maicii Domnului era pentru Părintele  Tihon raiul pământesc, căci acolo unde este Hristos acolo e și raiul.  *** Mulți ani n-a ieșit în lume, dar, fără să vrea, a fost n...

   La Chilia sa nu exista Biserică, care era absolut necesară, și nici bani nu avea, dar  avea mare credință în Dumnezeu. Așadar a făcut rugăciune și a pornit spre Kareia  cu încredere în Dumnezeu că îi va iconomisi banii necesari pentru biserică , înainte însă de a ajunge la Kareia, pe părintele Tihon l-a zărit starețul Schitului  Sfântul Prooroc Ilie (rusesc) și l-a chemat. Când s-a apropiat de el i-a spus :     - Un oarecare creștin bun din America mi-a trimis câțiva dolari, să-i dau celui ce n-are  biserică ca s-o zidească. Sfinția Ta n-ai biserică, i-ai și construiește-o.     A lăcrimat Bătrânul de emoție și recunoștință față de Dumnezeu. A mulțumit și starețului  și a spus și "Dumnezeu să-l ierte" pe omul lui Dumnezeu ce i-a trimis  binecuvântarea. Bunul Dumnezeu, ca un Cunoscător de inimi, s-a îngrijit de  biserica sa, mai înainte ca Bătrânul să-L roage, pregătindu-i banii pentru clipa când  aces...

   După pelerinajul făcut la mănăstirile din Patria sa a mers să se închine și la Muntele  Sinai, cel călcat de Dumnezeu, unde a stat două luni, iar de acolo a plecat  la Sfintele Locuri, unde a pustnicit o perioadă de vreme, dincolo de râul  Iordanului. Deși Locul cel Sfânt l-a ajutat, însă n-a aflat liniște din pricina duhului  lumesc al vremii noastre, care a distrus, din nefericire, cu așa-zisa lui civilizație , chiar și locurile pustii și sfinte, unde se liniștesc și se sfințesc sufletele . De aceea a fost nevoit să plece la Sfântul Munte.     Ispita însă, văzând din experiența sa de mulți ani că acest tânăr evlavios va spori în  viața duhovnicească și va ajuta multe suflete să se mântuiască, a încercat să-l împiedice . Întorcându-se din pustia Iordanului în Ierusalim, pe când se pregătea să  se închine pentru ultima oară la Sfântul Mormânt și să-și ia rămas bun de la cunoscuții  săi, vicleanul a folosit ca unelte ale s...

   Părintele Tihon  s-a născut în Rusia, în Novaia Mihailovk, în 1884. Părinții lui, Pavel  și Elena, erau oameni evlavioși și era firesc ca și rodul lor - Timotei după numele  lumesc - să le moștenească evlavia și dragostea față de Dumnezeu de mic  copil.      Părinții vedeau râvna cea mare, dumnezeiască a copilului lor, dar nu îndrăzneau să  îi dea binecuvântarea lor să meargă la mănăstire, deoarece îl vedeau bine făcut  și cu o fire zburdalnică. Voiau ca să se maturizeze și în gândire și după aceea  să hotărască singur. I-au dat însă binecuvântarea să viziteze mănăstirile  pe o perioadă de timp de trei ani, de la vârsta de 17 până la 20 de ani. Atunci  a făcut călătoriile cele mari și nesfârșite pe la mănăstirile Rusiei, și a trecut  aproape prin 200 de mănăstiri. La mănăstirile unde a mers, cu toate că era foarte  obosit și epuizat de mersul pe jos, evita cu bun simț ospitalitatea lor ca singur ...