Postări

Se afișează postări din august, 2016

RUGĂCIUNEA PĂRINȚILOR PENTRU COPIII LOR

Doamne, Dumnezeule! Copiii pe care îi am sunt un dar al bunătății Tale. Tu ai făcut a se naște în mine simțământul care îi face scumpi inimii mele, simțământul dragostei părintești. Ție Ți-i închin pe copiii mei,...(numele), Doamne! Binevoiește a le fi lor Părinte; eu sunt o neputincioasă muritoare și fără de ajutorul Tău nu pot face nimic. Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzești floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, binevoiește a îngriji și de copiii mei, ca să poată fi fericiți și în viața aceasta, și în cea viitoare. Ajută-ne să cultivăm în ei bunătatea și printr-o bună creștere să-i facem folositori semenilor. Dă-le, Doamne, înțelepciune, ca să cunoască și să voiască binele. Dă-le lor comorile cele cerești ale virtuții, că acestea sunt bogații nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogații pământești care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trup sănătos și iubitor de osteneală, ca să poată câștiga lupta împotriva relelor ...

CE FACEM DACĂ AFLĂM CĂ VOM AVEA UN COPIL CU MALFORMAȚII?

Imagine
Sunt unii părinți care dacă află că copilul lor se va naște cu malformații, îl avortează. Spun că nu este om și nu are suflet. Spun că unul ca acesta nu poate câștiga Raiul. Dar știi ce bunătate au sărmanii? Uite, unul pe care îl cunosc se roagă mult, face și multe metanii până se udă de transpirație. O astfel de mărime de suflet are. Apoi Starețul și-a amintit de ceva și a început să zâmbească. - Iar când flămânzește, își freacă pântecelul cu mâna și spune către icoana Maicii Domnului: "Măicuța Domnului acum merg să mănânc, apoi iarăși vin la rugăciune". Și Starețul a râs. - Se roagă cu rugăciunea lui Iisus, Părinte? - Da, spune și rugăciunea lui Iisus. Și dacă ai știi ce bunătate are? Uite, odată niște copii din vecini și-au bătut joc de el și l-au îmbrâncit, aproape l-au bătut pe sărmanul copil. Tatăl lui, văzând aceasta, s-a mâniat, a prins pe unul din acei copii neastâmpărați și, în furia lui, era gata să-l lovească. Atunci copilul s-a repezit și a prins mâinil...

ÎNGRIJIREA CELOR BOLNAVI

Imagine
Sursa imaginii: https://egumenita.ro/static/imagini-carti/NTYtQ3V2aW9zdWwtUGFpc2llLUFnaGlvcml0dWwtUMSDcmluxa.jpg Slujitorul care cârtea Aproape de Careia sihăstreau doi români într-o chilie. Odată unul dintre ei s-a îmbolnăvit foarte tare și celălalt, din păcate, se îngreuia să-l slujească. De aceea îl ruga mereu pe Sfântul Panteleimon ori să-l tămăduiască repede pe bolnav, ori să-l ia din viața aceasta, ca să se slobozească de puțina osteneală ce ar fi făcut-o slujind pe bolnav. Deci, într-o zi, în timp ce îl ruga din nou pe Sfântul Pantelimon, i se arătă Sfântul și-i spuse: - Ce mă rogi tu? Ești gol de virtuți. Din îngrijirea fratelui tău vei lua puțină plată de la Dumnezeu. Cuvintele acestea ale Sfântului Pantelimon au mirat pe fratele slujitor. De atunci l-a slujit cu multă râvnă pe bolnav și ruga pe Dumnezeu să trăiască mulți ani, ca să-l îngrijească mereu. Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evangh...

CEEA CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU

Imagine
"- Așadar, să facem răbdare în boli și încercări, pentru a primi o "pensie", fie ea cât de mică. Pentru că nimic din cele ce se întâmplă nu îngăduie Dumnezeu, dacă nu iese ceva bun. Uneori Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceva unui om, încât să fim nevoiți să-l ajutăm și astfel să scăpăm noi de ceva rău. Atanasie Rakovalis, "Părintele Paisie mi-a spus...", Editura Evanghelismos, București, 2006, pag. 

SĂ AVEM ÎNTOTDEAUNA GÂNDUL CEL BUN!

Imagine
"Atunci când cineva vede un lucru care îl poate sminti, să nu judece, ci să zică în sinea sa: "Cu fapta nu sunt de acord, dar nu știu ce împrejurări l-au silit să facă lucrul acesta, ce circumstanțe atenuante are; și ae poate ca eu să fi interpretat greșit fapta acestuia". Nu putem cunoaște cele ascunse ale omului. (...) Este bine să se cerceteze omul pe sine însuși adeseori și atunci când observă că a pus un gând rău, să-și spună: "Ia stai, nu ai pus și atunci gândul cel viclean în mintea ta și s-a dovedit să fie de fapt altceva? Nu ai făcut la fel și altădată?". Așadar să se străduiască fiecare să pună întotdeauna gândul cel bun în mintea sa. În lume dacă cineva pățește aceasta o dată, de două ori, începe să se încreadă cu desăvârșire în bănuielile sale, ca să se îndreptățească. Însă aici în Sfântul Munte, unde mediul duhovnicesc este diferit, nu se justifică lucrul acesta. Să puneți întotdeauna gândul cel bun. Odată un tâlhar deghizat în călugăr voia...

MAICA DOMNULUI NU NE PĂRĂSEȘTE ÎN DURERI ȘI ÎN NECAZURI

Maica Domnului apără și veghează pe monahii din Grădina ei ca o Mamă bună Odată, Bătrânul Teofilact de la Nea Skiti, pe când era începător fusese cuprins de niște dureri mari și plângea nemângâiat de durerile cele cumplite. Atunci aude deodată o voce din Icoana Maicii Domnului care îi spune: - De ce plângi? De ce te temi? Oare eu te voi părăsi? Într-adevăr, nu l-a lăsat Maica Domnului niciodată, ci ca o Mamă bună l-a apărat mereu, precum apără pe toți monahii ce stau în Grădina ei. (Icoana aceasta a Maicii Domnului se află acum în altarul Bisericii mari a Noului Schit). Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004.

CUVÂNTUL NECHIBZUIT AL MONAHULUI NEGRIJULIU

Imagine
Următoarea istorioară din cartea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul „Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului”  m-a făcut să mă gândesc că, de multe ori, aruncăm, în glumă, vorbe în care nu credem, lucru pentru care nu ne simțim vinovați. Această relatare ne învață, însă, să fim foarte atenți la cuvintele pe care le rostim, ca nu cumva să ne osândim singuri sau să osândim pe alții, poate chiar pe cei dragi, fără să vrem. Cuvântul nechibzuit al monahului negrijuliu care a primit o pedeapsă pedagogică de la Dumnezeu La bolnița Mănăstirii Sfântului Pavel era un îngrijitor cam negrijuliu, dar foarte b inevoitor. Mi-a povestit el însuși, cam cu vreo 40 de ani mai înainte, că atunci când slujea la  bolnița Mănăstirii un frate i-a dat un strugure de binecuvântare. Acela nu l-a mâncat , ci l-a împărțit în ciorchini mici și l-a împărțit la bătrâni. Un bătrân filotim  îi ura mereu: „Să mergi în rai!”, „Să mergi în rai!”, pentru că era primul strugure  ...

SĂ CINSTIM DUMINICILE ȘI SĂRBĂTORILE!

   Odată a mers un pescar la Cuviosul Părinte Mina, de la Schitul Sfânta Ana, și i-a dus  pește proaspăt pentru hramul chiliei lui. Starețul s-a mirat întrebându-se când  i-a prins, căci era duminică. Și îl întrebă pe pescar:    - Când i-ai prins?   - Azi dimineață, a răspuns acela. Sunt foarte proaspeți. Atunci Părintele Mina îi spune :   - Fiule, nu îi pot cumpăra, căci sunt afurisiți deoarece i-a prins duminica.   Pescarul nu pricepea aceasta. Atunci Starețul îi spune:    - Vrei să te încredințezi de asta? Dă un pește la pisică și vei vedea de îl va mânca .   Într-adevăr, pisica n-a mâncat peștele, ci s-a scârbit de el. Asta, firește, l-a zguduit  pe pescar și de atunci înainte cinstea duminicile și sărbătorile.

BOLILE NE PRICINUIESC MARE FOLOS ȘI PLATĂ CEREASCĂ DACĂ LE SUFERIM CU RĂBDARE

   Cu câțiva ani în urmă un oarecare Stareț a fost mult chinuit de boli și în cele din urmă  a murit, fără să cârtească deloc. După puțin timp s-a îmbolnăvit și ucenicul lui  și, deoarece nu se mai îmbolnăvise vreodată, a intrat în panică și se pregătea să  meargă în lume la medici, ca să se tămăduiască. Noaptea însă vede în somn pe  Starețul lui, care îi spune:    - Fiule, dacă vrei ascultă-mă și să nu mergi nicăieri. Fă răbdare. Eu n-am aflat aici  nici un folos din faptele mele, ci numai boala m-a folosit. Stai așadar în Grădina  Maicii Domnului și fă puțină răbdare în dureri, și mult folos va afla sufletul  tău.    S-a bucurat atunci ucenicul, a prins curaj și a făcut răbdare. După aceea simțea multă  bucurie lăuntrică de la dureri, pentru că mintea lui se afla lângă Sfinții Mucenici  și se veselea. Cuviosul Paisie Aghioritul, "Părinți Aghioriți - Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evangheli...

Ieromonahul Sava de la Esfigmenu - Atitudinea în fața bolii

   După o asceză de mulți ani era firesc să sufere și unele vătămări trupești, adică să aibă probleme de sănătate. Atletul lui Hristos însă prăznuia cu răbdare în dureri, aducându-și aminte de Sfinții Mucenici și slavoslovind pe Dumnezeu.    Când îl întrebam: "Cum o duci cu sănătatea?", acela îmi răspundea: "Slavă lui Dumnezeu, foarte bine! Eu nu sufăr nimic în comparație cu Sfinții Mucenici, și nici n-am făcut nimic în comparație cu cuvioșii Părinți".     Deși niciodată nu și-a lăsat îndatoririle duhovnicești până la bătrânețe, când l-au părăsit puterile sale trupești și când durerile s-au mărit, Părintele Sava era totdeauna bucuros în dureri și mereu spunea: "Slavă Ție, Dumnezeule". Cuviosul Paisie Aghioritul - "Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004

Ieromonahul Antim cel nebun pentru Hristos - despre smerenie, despre judecarea aproapelui

Imagine
     Odată a mers epuizat la mănăstirea rusească - înainte de postul Sfinților Apostoli - și trapezarul de la mireni l-a primit cu multă bucurie și i-a pregătit să mănânce. Starețul a început să mănânce, în timp ce monahul ce îl slujea intra și ieșea și, privindu-l cum mănâncă mereu, l-a judecat: "Un astfel de monah uscat și slab a putut mânca atât de mult!" Așadar zăpăcit de aceste gânduri ale judecății trapezarul a plecat la chilia sa. După ce a terminat de mâncat Părintele Antim a mers și a stat la ușa chiliei fratelui. Văzând pe prietenul său cât era de zăpăcit de aceste gânduri, i-a fost milă de el și, ca să-l ajute, a fost nevoit să-i descopere pricina, ca să fie mai atent față de ceilalți și să nu-i judece, dar și noi să ne folosim din asta și să luăm aminte la judecată.    Luându-l de mână l-a întrebat:    - Nu cumva știi ce înseamnă smerenia?    - Nu, nu știu, i-a răspuns fratele cu sfială.    Atunci starețul ...

Bătrânul Filaret

   Unul din Părinții ce a trăit în chip ascuns și care s-a nevoit cu mărime de suflet în Grădina Maicii Domnului, ca să-și dobândească dorirea", mântuirea sufletului, a fost și bătrânul Filaret, prietenul virtuții. Patria lui pământească a fost Transilvania din România. S-a născut în anul mântuirii 1892 și din Sfântul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tatăl său îl chema Ioan și pe mama sa Măria, iar numele de familie era Dusa.    Nu primea nimic. Iar dacă cineva îi lăsa ceva pe ascuns, asta era un chin pentru filotimul bătrânel, pentru că trăia cu o mare scumpătate duhovnicească. Adică trebuia să facă multă rugăciune, căci supraevalua lucrurile ce i le aduceau alții. Dacă ceva valora 5 drahme, el le aprecia la 20 și trebuia să facă 20 de ațe de 100 de "Doamne Iisuse..." cu închinăciuni pentru cel ce îi aducea binecuvântarea.    Odată l-am rugat pe Bătrân să primească o mică binecuvântare, dar el a refuzat.  - Nu pot, nu pot, nu apuc să fac r...

Părintele Tihon (4)

Imagine
Când cineva îl întreba: "Locuiești singur aici în pustie?" - Bătrânul  răspundea:     - Nu, locuiesc împreună cu îngerii și arhanghelii, cu toți sfinții, cu Maica  Domnului și cu Hristos.  Într-adevăr simțea prezența îngerilor și ajutorul îngerului său păzitor. Într-o zi când l-am vizitat, cum urca scările a căzut înapoi împotmolindu-se în hainele lui, căci  purta multe, și m-am ostenit destul ca să-l ridic. Când l-am întrebat după aceea : Ce-ai fi făcut Părinte, singur, dacă n-aș fi fost eu?", m-a privit insistent și  mi-a răspuns cu siguranță:  - Îngerul meu păzitor m-ar fi ridicat!  Deși se afla într-un  loc pustiu, singur, și chilia lui nu avea aproape nimic, căci nici nu-i trebuia  nimic, ca să aibă pe Hristos în el, Grădina Maicii Domnului era pentru Părintele  Tihon raiul pământesc, căci acolo unde este Hristos acolo e și raiul.  *** Mulți ani n-a ieșit în lume, dar, fără să vrea, a fost n...

Părintele Tihon (3)

   La Chilia sa nu exista Biserică, care era absolut necesară, și nici bani nu avea, dar  avea mare credință în Dumnezeu. Așadar a făcut rugăciune și a pornit spre Kareia  cu încredere în Dumnezeu că îi va iconomisi banii necesari pentru biserică , înainte însă de a ajunge la Kareia, pe părintele Tihon l-a zărit starețul Schitului  Sfântul Prooroc Ilie (rusesc) și l-a chemat. Când s-a apropiat de el i-a spus :     - Un oarecare creștin bun din America mi-a trimis câțiva dolari, să-i dau celui ce n-are  biserică ca s-o zidească. Sfinția Ta n-ai biserică, i-ai și construiește-o.     A lăcrimat Bătrânul de emoție și recunoștință față de Dumnezeu. A mulțumit și starețului  și a spus și "Dumnezeu să-l ierte" pe omul lui Dumnezeu ce i-a trimis  binecuvântarea. Bunul Dumnezeu, ca un Cunoscător de inimi, s-a îngrijit de  biserica sa, mai înainte ca Bătrânul să-L roage, pregătindu-i banii pentru clipa când  aces...

Părintele Tihon (2) - putem să facem față ispitelor

   După pelerinajul făcut la mănăstirile din Patria sa a mers să se închine și la Muntele  Sinai, cel călcat de Dumnezeu, unde a stat două luni, iar de acolo a plecat  la Sfintele Locuri, unde a pustnicit o perioadă de vreme, dincolo de râul  Iordanului. Deși Locul cel Sfânt l-a ajutat, însă n-a aflat liniște din pricina duhului  lumesc al vremii noastre, care a distrus, din nefericire, cu așa-zisa lui civilizație , chiar și locurile pustii și sfinte, unde se liniștesc și se sfințesc sufletele . De aceea a fost nevoit să plece la Sfântul Munte.     Ispita însă, văzând din experiența sa de mulți ani că acest tânăr evlavios va spori în  viața duhovnicească și va ajuta multe suflete să se mântuiască, a încercat să-l împiedice . Întorcându-se din pustia Iordanului în Ierusalim, pe când se pregătea să  se închine pentru ultima oară la Sfântul Mormânt și să-și ia rămas bun de la cunoscuții  săi, vicleanul a folosit ca unelte ale s...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Etichete

Boală7 Bătrânul Filaret1 Calea către mântuire1 Canon la vreme de boală către Maica Domnului1 Cartea despre femei6 Ce putem face noi pentru morții noștri?1 Centrul vieții noastre1 Convorbiri pe pământ rusesc3 Copii1 Copilul și Starețul Porfirie1 Cu taxiul pe străzile orașului2 Cuvinte despre viața duhovnicească7 Cuvinte pentru folos sufletesc1 Cuviosul Paisie2 Cuviosul Paisie Aghioritul17 Cuviosul Petroniu Tănase1 Cuviosul Părinte Serafim de Sarov1 Cuvântul nechibzuit al monahului negrijuliu1 Când lupți cu armele lui Dumnezeu1 Cârtire1 Dacă nu veneai Tu...3 De aceea suntem supusi durerii1 De ce ai lăsat asta aici1 De ce?...1 Despre greseli1 Despre ieșirea sufletului1 Despre lucrurile cu adevărat importante1 Despre milostenie1 Despre pocaința2 Despre post2 Despre relele aduceri-aminte1 Despre vedenii1 Despre vorbirea de rău1 Din iad în Rai1 Diverse1 Dragoste2 Dragoste nobila1 După trecerea prin vămile văzduhului1 Dureri1 Familia Ortodoxă1 Fapte bune1 Flori din Grădina Maicii Domnului14 Gheorgaki din Tibet1 Greutățile vieții1 Gândul cel bun1 Harul dumnezeiesc2 Ieromonahul Antim1 Ieromonahul Isaac5 Ieromonahul Sava de la Esfigmenu1 Indrumar de spovedanie7 Ioachim Parr3 Judecarea aproapelui2 Judecata generală1 Karyes - colina sfinților6 Maica Domnului1 Maria Pastourmadzis3 Milostenie3 Moarte8 Monahia Porfiria2 Mucenicia Sfintei Irina1 Mucenicia Sfântului Rafail și a Sfântului Nicolae1 N-o să ajungeți sfinți prigonind răul1 Nicolae și Irina1 Nu lăsați să se vadă lucrarea duhovnicească pe care o săvârșiți în adâncul sufletului1 Oare de ce nu ne vedem păcatele?1 Oriunde ne putem sfinți1 Ortodox1 Pagina copiilor1 Patericul egiptean1 Pocaintă1 Pocăință1 Poezii cu iz de Filocalii1 Post1 Postare prezentata1 Povestea corbului3 Prietenii pustnicului1 Psalmi2 Psalmul 1421 Psalmul 501 Pustnicul Atonului1 Păcatele1 Părintele Antim1 Părintele Paisie mi-a spus...3 Părintele Serafim1 Părintele Tihon4 Părinți Aghioriți12 Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Paisie Aghioritul1 Rugăciune la necazuri și supărări1 Rugăciune la timp de boală1 Rugăciune la vreme de necaz și de ispită1 Rugăciune pentru iertarea păcatelor și pentru luminarea și îndreptarea poporului român1 Rugăciune pentru ocrotirea copiilor noștri1 Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor1 Rugăciunea de dimineață a arhimandritului Sofronie Saharov1 Rugăciunea mamei1 Rugăciunea părinților pentru copiii lor1 Rugăciuni17 Rugăciuni pentru copii3 Rugăciunile părinților pentru copiii lor1 Răbdare5 Semnele vremurilor din urmă1 Sfantul Paisie Aghioritul17 Sfaturi1 Sfaturi pentru familie1 Sfânta Filofteia1 Sfânta Împărtășanie2 Sfântul "pisălog"1 Sfântul Grigorie Dialogul1 Sfântul Nectarie din Eghina1 Sfântul Nectarie din Egina1 Sfântul Paisie3 Sfântul Paisie Aghioritul39 Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul7 Sfântul Prooroc Maleahi1 Sfântul Serafim de Sarov1 Smerenie1 Spovedanie3 Starețul Iosif Isihastul1 Suflet4 Suflet și credință1 Sufletul după moarte8 Sufletul osândit1 Să cinstim duminicile și sărbătorile1 Să vă nevoiți în viața duhovnicească simplu1 Sărbători1 Tineri2 Trupurile celor înviați1 Un pântece gras nu dă naștere unei minți pline de duh1 Vasile Marcu3 Vasiliki Rallis4 Viata Cuviosului Paisie Aghioritul21 Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul4 Viața Sfinților Mucenici Rafael1 Viețile sfinților3 Vremurile din urmă1 Vămile1 de ce ai pus asta dincolo?1 delicat1 fără silire1 impartasanie1 sensul vietii1 Împărtășanie1 Îndrumar de spovedanie7
Afișați mai multe