De aceea suntem supuși durerii...

     

      "- Lida, draga mea, a zis încet, uneori... mereu, a corectat el, Dumnezeu cel veșnic ne dăruiește comori. Ne pune în mâini diamante și pietre prețioase. Însă, după cum spuneam, în drumul nostru ne pândesc tâlharii! Vor să ne răpească darurile Lui și ne propun în schimb jucării mincinoase, lucruri ieftine care strălucesc, ca bilele copiilor. Iar noi, amăgiţi uneori asemenea copiilor mici, aruncăm în mocirlă darurile noastre. Primim lucrurile ieftine și strălucitoare și le strângem cu dragoste la piept, ca nu cumva să ni le ia cineva. Atunci Dumnezeu, Tatăl Care ne iubește, ni le smulge din mâini, ca un părinte bun care smulge din mâinile copilului său un lucru periculos. Dumnezeu ne ia aceste mărunțișuri, pentru a ne fi iarăși dor de comoara pe care am pierdut-o, a încheiat și a privit-o cu tandrețe pe Lida, care aștepta tăcută. Poate că nu cunosc toate răspunsurile la această încercare a ta, draga mea, sunt mult prea mic pentru asta. Știu doar un motiv, care este singurul răspuns al blândeţii Lui dumnezeiești, de vreme ce Însuși Domnul S-a urcat pe lemnul Crucii, pentru a nu pierde comoara pe care a răscumpărat-o prin suferințele Lui, cele mai mari pe care le-a cunoscut pământul: sufletul nostru unic și nemuritor. De aceea, suntem supuși durerii, Lida, cu toții! Pentru a ne asigura comoara, care se măsoară în veșnicie. Pentru a nu pierde Raiul, draga mea!"

("Dacă nu veneai Tu..." - Maria Pastourmadzis, Galaţi, Ed. Egumeniţa, 2015, pag. 135 - 136).