Copilul și Starețul Porfirie

"Să știi că atunci când te lupți cu armele lui Dumnezeu, întotdeauna câștigi."

      Era cât pe ce să renunț să citesc cartea până la sfârșit deoarece majoritatea cazurilor prezentate în primele capitole erau triste, dezolante, nu se potriveau deloc cu ceea ce aveam eu nevoie acum, la început de vacanță. Nu știu ce m-a determinat să continuu să citesc. Parcă nu-mi venea să pun cartea în bibliotecă fără să știu dacă face parte dintre cărțile citite sau necitite. Și nu mi-a părut rău! 

      Nu sunt o persoană care caută senzaționalul. Ba, uneori, sunt chiar sceptică. Dar cred că Dumnezeu și Sfinții Săi fac minuni. Nu înțeleg pe deplin cum sunt alese persoanele pentru care se fac minuni, dar nu se poate ca toți cei cărora li s-au întâmplat minuni - unii credincioși, alții nu - să inventeze.

      Voi reda în continuare una dintre povestirile monahiei Porfiria care este menită să ne întărească credința, să ne dea speranță în situații grele, să ne facă să credem în minuni. 

„Este ora 2 după-amiază și mă aflu în Piața Sfinților Doctori fără de arginți din Atena. Am oprit lângă semaforul către Atena. Se apropie de mine un domn.      - Menidi, vă rog. Mergem?    - Nu, i-am răspuns eu, deoarece nu apuc.      Într-adevăr, nu apucam pentru că la ora 3 trebuia să predau taxiul la Pireu.  Domnul stătea în fața mea, așteptând să treacă un alt taxi. Ceva înlăuntrul meu îmi spunea să-l servesc totuși. I-am făcut semn cu mâna să vină. Da îndată ce a intrat în mașină, a strigat:      - Nu se poate!  Și luând fotografia Starețului Porfirie în mâini, a sărutat-o. În clipa aceea s-a aprins semaforul și eu intorceam volanul către Menidi. Voiam să-i iau din mâini fotografia, dar când am văzut cu câtă ardoare îl privea, m-am rușinat pentru gândul meu.      - L-ați cunoscut?m-a întrebat el.     - Nu, din cărțile lui l-am cunoscut și-l iubesc foarte mult.   - Vrei să-ți spun cum l-am cunoscut eu?   - Sigur că vreau, i-am spus cu bucurie.  - Ascultă, soția mea era grav bolnavă; avea cancer. Medicii ne dăduseră termen de viață cel mult trei luni. În acel an fiul meu cel mare termina Liceul. Și ne-a anunțat că stabilise cu alți zece colegi de-ai lui să meargă în Sfântul Munte pentru o săptămână. Am fost de acord. Copiii au plecat.      Între timp starea soției mele s-a înrăutățit. Medicul care o urmărea a spus că sfârșitul era aproape. L-am întrebat cu agonie: "Ce putem să-i dăm, ca să-i mai prelungim puțin viața?". "Vom mai face o operație și cu Dumnezeu înainte!", a răspuns medicul. Eu am fost de acord, însă soția mea s-a împotrivit, pentru că voia să așteptăm întoarcerea copilului.       Fiul meu s-a întors atât de fericit, atât de bucuros, așa cum nu-l văzusem niciodată. Ne povestea cât de frumos fusese acolo, cu câtă dragoste îi primiseră monahii, câtă pace simțiseră în sufletul lor. Atât de mult a simțit prezența lui Dumnezeu, încât uitase că mama lui era bolnavă. Și-a amintit de ea atunci când s-a aflat în fața Starețului Porfirie. Ne-a povestit despre Părintele Porfirie lucruri minunate, care ni se păreau de necrezut.  - Iertați-mă, acestea care le spuneți, când s-au petrecut?      - Acum doi ani.   - A, deci recent! Continuați, vă rog!     - Toți copiii stăteau sub un copac, vorbeau, râdeau, când deodată au văzut un călugăr că se apropie de ei. S-au ridicat, i-au sărutat mâna și Starețul a început să le vorbească, spunându-i fiecăruia pe numele său. Dar cred că-ți dai seama, copiii s-au mirat când au văzut că știa numele fiecăruia și chiar și nemele de familie. Fiului meu i-a spus: "Soune-i mamei tale să nu facă operație, căci eate bine!". "O cunoașteți?", l-a întrebat fiul meu. "O cunosc. Pe toți vă cunosc!". "Cine sunteți?", l-au întrebat. "Sunt Starețul Porfirie", și a plecat.      La întoarcerea din Sfântul Munte, s-au oprit în Uranopolis, la o farmacie, ca să cumpere aspirine, fiindcă avuseseră rău de mare. Intrând în farmacie, au văzut icoana Starețului Porfirie și au spus: "Uite-l pe Starețul Porfirie, pe care l-am văzut în Sfântul Munte!". De îndată ce a auzit farmacista, a rămas încremenită de mirare. "Iertați-mă, copii, l-ați văzut pe acest Stareț în Sfântul Munte?". "Sigur că da, de acolo venim!". "Sunteți siguri?". "Foarte siguri, de vreme ce am vorbit cu el. Și chiar ne-am mirat că știa numele noastre, chiar și pe cele de familie. Când l-am întrebat cine este, ne-a spus că este Starețul Porfirie". "Cred că l-ați văzut, dar... să nu vă sperie ceea ce am să vă spun. Starețul a murit acum cinci ani". Copiii au rămas șocați. "Nu se poate! Doar am vorbit cu el...".      Atât eu, cât și soția mea credeam că au văzut pe altcineva, pe care-l chema tot Porfirie și care-i semăna. De altfel toți călugării seamănă între ei. "Nu mă credeți, nu-i așa? În fine, mie mi-a spus să nu mergi la operație, pentru că ești bine", a spus copilul mamei sale.      Peste două zile am mers la spital. În dimineața următoare avea să fie operația. Timpul operației a venit și, în timp ce eu așteptam cu agonie afară, o văd deodată pe soția mea că iese afară. Am alergat lângă ea și am întrebat-o: "Ce s-a întâmplat?". "Nu mai fac operație, sunt bine!". În urma ei a ieșit medicul. "Ce s-a întâmplat, doctore?". "Nu știu, dar nu mai vrea să se opereze". "V-am spus, sunt bine!", a repetat soția mea. "Femeie, ai înnebunit?". Am luat-o în brațe și încercam să o conving că trebuie să facă operație. "Ți-am spus, mă simt bine. Faceți-mi analize și veți vedea că sunt bine, simt aceasta". "Bine, haideți să nu o forțăm. De vreme ce se simte bine". "Nu mă credeți? Bine, atunci faceți-mi analize, ca vă convingeți".      Și într-adevăr, i-au făcut analize. A doua zi ne-au venit rezultatele.      Aici domnul a răsuflat adânc.    - Ce arătau analizele? am întrebat eu.     - Că  niciodată nu a fost atinsă de boală!!! Medicii priveau vechile analize și pe cele noi și simțeau că înnebunesc. "Nu se poate! Cineva a încurcat analizele cu altele. Vom face maine din nou analize", spuneau ei uimiți.      Între timp a venit băiatul meu și văzându-i pe medici năuciți de noile analize, m-a întrebat:      - De ce nu crezi cele ce mi le-a spus Starețul Porfirie în Sfântul Munte?      Sare un medic și întreabă:      - Ce-ai spus? Ce ți-a spus Starețul Porfirie?      - Că mama mea este bine și să nu facă operație.  Atunci medicul a scos din buzunarul său fotografia Starețului Porfirie.      - Pe acesta l-ai văzut, copile, în Sfântul Munte?      - Da, pe acesta!   - Atunci analizele sunt corecte! Soția dumneavoastră este bine. Acum da, puteți să plecați. Pregatiți-vă pentru externare!      Soției mele medicii îi dăduseră cel mult trei luni de viață. De atunci au trecut doi ani și se simte foarte bine, mai bine decât era înainte de boală. De aceea iubim foarte mult pe Starețul Porfirie. Am mers și la Mănăstirea lui de mai multe ori. Și de fiecare dată când avem greutăți, el ne sprijină.      Povestirea acestui domn despre încă o minune a Starețului meu mi-a dat multă bucurie. Singurul lucru pe care l-am șoptit, în timp ce cobora domnul, a fost mulțumesc.”

Monahia Porfiria, Cu taxiul pe străzile orașului, București: Editura Evanghelismos, 2015