Despre vremurile din urmă
"Anii în care trăim sunt grei, spunea Starețul, și va trebui să suferim, poate chiar să și mărturisim în timpul furtunii care se va dezlănțui. Numai cel care va trăi duhovnicește o va scoate la capăt. Să nu deznădăjduim! Acești ani grei sunt o binecuvântare, pentru că ne constrâng să trăim mai aproape de Hristos. Este o ocazie pentru mai multă nevoință. Acest război nu va mai fi cu arme, ci duhovnicesc, cu antihrist. Acesta va încerca să înșele "de va fi cu putință și pe cei aleși". Toate vor fi controlate de fiara de la Bruxelles. După cartele și buletin, vor înainta cu viclenie și la pecetluire, îi vor constrânge pe oameni să se pecetluiască pe mână sau pe frunte. Numai cei care vor avea pecetea vor putea să cumpere și vor avea toate înlesnirile. Dar creștinii care nu vor primi pecetea vor fi chinuiți. Pentru aceasta, încă de pe acum trebuie să se obișnuiască să trăiască simplu și dacă pot, să aibă un ogoraș, puțini măslini sau vreun animal pentru nevoile familiei. Această strâmtorare va dura trei ani - trei ani și jumătate. Dumnezeu nu va lăsa pe oameni fără ajutor. "
Ieromonahul Isaac - "Viața Cuviosului Paisie Aghioritul",
Ed. Evanghelismos, București, 2005, pag. 282 - 283
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți o părere despre ceea ce ați citit pe acest blog, mi-ar plăcea s-o împărtășiți aici, cu mine și cu alți cititori.