Despre vorbirea de rău

     

           „A fi vorbit de rău nu e cel mai rău lucru. Mai rău decât a fi vorbit de rău e să fi vorbit de bine, doar de bine. „Vai vouă cînd toți oamenii vă vor vorbi de bine” a zis Hristos.E normal ca în viață să fim vorbiți și de rău, și de bine,dar cei vorbiți de bine sînt mai expuși pericolelor decît cei vorbiți de rău.

         Dacă ați auzi cu cîte laude sunt înconjurați oamenii răi de cei ce  mănîncă la mesele lor! Cu siguranță nu există nici un om rău în lume care să nu fie vorbit de bine măcar de cineva, după cum nu există nici un om drept care să nu fie hulit chiar de cei din casa lui.

        În aceste condiții cu să deosebit oamenii răi de cei buni după vorbele care se spun despre ei? (...)

        Omul se cunoaște după felul cum reacționează  la ocară, dar și la laudă.Cel care se îndulcește din laude, negreșit se va amărî cînd va auzi că e vorbit de rău. Însă omul care se cunoaște pe sine, care își cunoaște faptele și lucrarea, omul care așteaptă judecata lui Dumnezeu,știind că doar El Unul cunoaște totul despre toți, un astfel de om nu se întristează atunci că e  vorbit de rău, pentru că nici de laude nu se îndulcește.

         Oamenii sunt lingușitori din fire, de aceea cei mai mulți trăiesc fără să afle vreodată ce vorbesc despre ei în lipsa lor prietenii și casnicii. Atunci cînd se întîlnesc, toți  își zîmbesc și se salută, chiar dacă mai înainte s-au bîrfit. Înclinația spre lingușire îi face pe oameni să creadă că cei cu care intră în legătură au o părere bună despre ei. Din această cauză noi înșine ajungem să avem o părere prea bună despre noi. (...)

          Dacă vrei să știi cît de tare te poate răni vorbirea de rău a altora, vezi cît de mult te încălzesc laudele. Pentru că de laude au parte toți, dar de vorbire de rău doar cei care o pot duce.”  

Ieromonah Savatie Baștovoi - „Cartea despre femei”, Ed. Cathisma, București, 2015, pag. 80 - 82