Cuvinte pentru suflet și credință

   Părintele Tihon  s-a născut în Rusia, în Novaia Mihailovk, în 1884. Părinții lui, Pavel  și Elena, erau oameni evlavioși și era firesc ca și rodul lor - Timotei după numele  lumesc - să le moștenească evlavia și dragostea față de Dumnezeu de mic  copil.      Părinții vedeau râvna cea mare, dumnezeiască a copilului lor, dar nu îndrăzneau să  îi dea binecuvântarea lor să meargă la mănăstire, deoarece îl vedeau bine făcut  și cu o fire zburdalnică. Voiau ca să se maturizeze și în gândire și după aceea  să hotărască singur. I-au dat însă binecuvântarea să viziteze mănăstirile  pe o perioadă de timp de trei ani, de la vârsta de 17 până la 20 de ani. Atunci  a făcut călătoriile cele mari și nesfârșite pe la mănăstirile Rusiei, și a trecut  aproape prin 200 de mănăstiri. La mănăstirile unde a mers, cu toate că era foarte  obosit și epuizat de mersul pe jos, evita cu bun simț ospitalitatea lor ca singur ...

După trei ani a venit odată, precum mi-a povestit Părintele Dionisie, din sinodia (obștea) Părintelui Neofit, și-și spunea ispitele ce le-a avut la început, cum îl amenințau diavolii mereu. Într-o noapte, i-au aruncat tabla cea veche ce o avea în fața peșterii ca să împiedice puțin vântul cel puternic și ploaia. Părintele Serafim, nu numai că nu s-a tulburat, ci, zâmbind, a spus diavolilor: - Dumnezeu să vă ierte! Bine ați făcut, căci așa îmi urâțisem peștera, cu tabla ce am pus-o." Cuviosul Paisie Aghioritul - "Flori din Grădina Maicii Domnului", Editura Evanghelismos, București, 2004.

      "Avea 14 ani când se duse în portul Selibria, având binecuvântarea mamei și ducându-și pe umeri bocceluța cu cele strict necesare, nutrind speranța că va putea face în mod gratuit călătoria până la Constantinopole, fiindcă nu avea niciun ban.       În port un mic vas se pregătea de plecare. Anastasie îl rugă pe căpitan să-l ia pe gratis la bord. Acesta, observându-i vârsta fragedă, îi spuse în bătaie de joc: "Mai Da o roată primprejur, băiete, și apoi întoarce-te!". Anastasie înțelese refuzul, dar o voce lăuntrică îi spuse să aștepte pe chei. Căpitanul puse în funcțiune motoarele, dar vasul nu porni. Apăsă pe accelerator, dar ambarcația rămase nemișcată.       Tocmai atunci privirea perplexă a căpitanului o întâlni pe cea rugătoare a lui Anastasie. "Urcă", spuse căpitanul înduioșat și cu părere de rău pentru refuzul de mai înainte. Băiatul sări ca un cerb.       În sfârșit, iată-l la bordul vasului! Iar acesta se...

"...la vârsta de șapte ani tăia și cosea foi de hârtie, închipuind o carte unde voia "să scrie cuvintele Domnului"! Chemarea sufletului său de copil se vădea și în obiceiul de a se urca pe scaune ca să predice cuvântul Domnului Dumnezeu, de parcă s-ar fi aflat la amvon. Era dăruit cu o memorie atât de cuprinzătoare, încât ținea minte tot ce auzea la biserică și povestea celor de acasă." Monahul Teoclit Dionosiatul, "Sfântul Nectarie din Egina, Făcătorul de minuni". București, Editura Sophia, 2003, pag. 14

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. 2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. 3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge că la Tine am ridicat sufletul meu. 9. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 10. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă pov...

"Să știi că atunci când te lupți cu armele lui Dumnezeu, întotdeauna câștigi."       Era cât pe ce să renunț să citesc cartea până la sfârșit deoarece majoritatea cazurilor prezentate în primele capitole erau triste, dezolante, nu se potriveau deloc cu ceea ce aveam eu nevoie acum, la început de vacanță. Nu știu ce m-a determinat să continuu să citesc. Parcă nu-mi venea să pun cartea în bibliotecă fără să știu dacă face parte dintre cărțile citite sau necitite. Și nu mi-a părut rău!        Nu sunt o persoană care caută senzaționalul. Ba, uneori, sunt chiar sceptică. Dar cred că Dumnezeu și Sfinții Săi fac minuni. Nu înțeleg pe deplin cum sunt alese persoanele pentru care se fac minuni, dar nu se poate ca toți cei cărora li s-au întâmplat minuni - unii credincioși, alții nu - să inventeze.       Voi reda în continuare una dintre povestirile monahiei Porfiria care este menită să ne întărească credința, să ne dea speranță în situați...

  "Creștinii, tânărul și fata, dacă doresc să se căsătorească, nu trebuie să își permită o purtare prea slobodă în timpul întâlnirilor. Este foarte dăunătoare legătura cu persoane desfrânate, de asemenea și discuțiile necuviincioase despre desfrânare, îndrăgirea luxului, dorința de împodobire, de machiere cu scopul de a plăcea, de a ispiti pe cineva. Hristos a sous: Vai celui care va sminti pe unul dintre acești mici (Mt. 18, 6). Fetele cărora le place să se machieze trebuie să-şi amintească cuvintele Apostolului Petru: Podoaba voastră   să nu fie cea dinafară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu (I Pt. 3, 3-4)." Arhimandrit Ambrozie Iurasov, "Îndrumar de spovedanie". Editura Sofia, București,  2010.

Când mă scol de dimineață, Somnoros mă spăl pe față, Mă îmbrac pentru plecare Și dau fuga la mâncare. Dar un glas îmi zice-'ndat: - Rugăciunea ai uitat! Ce să fac? Mă duc acum Rugăciunea să o spun. Iată-s gata de plecare, Merg pe stradă-n grabă mare, Mă gândesc numai la mine Și la ziua care vine. Dar același glas sfătos Îmi șoptește mlădios: - Uite un copil sărman, Dă-i lui mărul din ghiozdan! Mai întâi m-am necăjit, Dar pe urmă m-am gândit Că eu am acasă mere Um lighean, și am și pere, Iar mama, când am plecat , Bani pentru pachet mi-a dat. Dar copilul cel sărman Poate n-are niciun ban; I-aș putea fi de folos; Și i-am dat mărul voios. La școală când am ajuns Colegul meu bun mi-a spus Că în pauză mă roagă Tema să-l ajut să-și facă Fiindcă singur n-a putut! Și eu, care aș fi vrut Ca să ies un pic la joacă, Oare sa-l ajut s-o facă? Și din nou glasul blajin Mi-a șoptit duios și lin: - De jucat, te joci mereu, Dar acum colegul tău Te-a rugat să-i ...

Sursa imaginii:  parohiabergen.no Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee , ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul.  Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.     Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie...

Sursa imaginii:  zona4.arhiva-ortodoxa.info     Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea și ape intrat-au până la sufletul meu - dar întru tine este toată nădejdea mea. Tu cunoști pricina răului ce mă bântuie. La Tine perii capului meu sunt numărați. La Tine, deci, scap și pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet și să-mi ajuți a birui toate ispitele ce mă învăluie - că Tu ești Întărirea, scăpare și izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.

      

      "De ce? Era o întrebare care îi chinuia pe toți patru. Credința lor era cernută ca grâul prin sită. Chiar și Despina, cu răbdarea ei titanică și neclintită, s-a înmuiat în fața acestui dureros "de ce?".   Unde îi conduceau mâinile lui Dumnezeu? Se simțeau deodată ca niște pioni fără voință, aflați pe tabla Lui de șah. Îi dădea jos, îi ridica, îi muta așa cum voia El, fără să țină cont de durerea lor la atingerile Lui neașteptate. "De ce?", a întrebat pentru o clipă Despina, iar apoi şi-a mușcat buzele.     "Iartă-mă, Dumnezeul meu. Cine sunt eu să Te trag la răspundere cu întrebările mele?" Înlăuntrul ei răspundea glasul dumnezeiesc, care făcea să să tacă roate reproșurile omenești: "Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Și cât de departe sunt cerurile de pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre..."       "Iar...

            "- Lida, draga mea, a zis încet, uneori... mereu, a corectat el, Dumnezeu cel veșnic ne dăruiește comori. Ne pune în mâini diamante și pietre prețioase. Însă, după cum spuneam, în drumul nostru ne pândesc tâlharii! Vor să ne răpească darurile Lui și ne propun în schimb jucării mincinoase, lucruri ieftine care strălucesc, ca bilele copiilor. Iar noi, amăgiţi uneori asemenea copiilor mici, aruncăm în mocirlă darurile noastre. Primim lucrurile ieftine și strălucitoare și le strângem cu dragoste la piept, ca nu cumva să ni le ia cineva. Atunci Dumnezeu, Tatăl Care ne iubește, ni le smulge din mâini, ca un părinte bun care smulge din mâinile copilului său un lucru periculos. Dumnezeu ne ia aceste mărunțișuri, pentru a ne fi iarăși dor de comoara pe care am pierdut-o, a încheiat și a privit-o cu tandrețe pe Lida, care aștepta tăcută. Poate că nu cunosc toate răspunsurile la această încercare a ta, draga mea, sunt mult prea mic pentru asta. Știu...

      Iubite părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfințeniei și ai ajuns desăvârșit în virtute, și pentru aceasta ai câștigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-l pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viață, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăința cea binecuvântată.       Tu, cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputințele noastre nenumărate, boli trupești și sufletești, cu mult mai mult poți acum să ne ajuți și să ne izbăvești de toate greutățile. Deci miluiește-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, și nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.       Tu, care nu ai obosit a ne povățui spre mântuire și a ne purta neputințele cata vreme ai fost aici cu noi, înțelepțește-ne și acum, ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le țese neîncetat în jurul nostru, și cu care vrea să ne piardă s...