SEMNELE VREMURILOR DIN URMĂ

Din cartea:
"Semnele vremurilor din urmă" de Părintele Paisie - Mărturiile monahilor și ale închinătorilor, Editura Egumenița, Galați, 2013

    "L-am întrebat pe Bătrânul Paisie despre noile buletine care urmau să fie editate (cipul, codul de bare 666), dacă trebuie să le primim sau nu, și ce atitudine să avem, și el mi-a răspuns:
    "Noi, creștinii, care suntem interesați de problema aceasta nu trebuie să ne grăbim să le luăm când se editează. Să le ia mai întâi cei care nu sunt interesați, apoi Biserica și unii specialiști în aceste probleme să ne lumineze. Biserica trebuie să ia o poziție fermă. Să protesteze și să ceară de la stat cel puțin să nu fie obligatoriu noul buletin. Să explice și credincioșilor să înțeleagă că dacă iau acest buletin se vor afla în stare de cădere.
    În concluzie, dacă buletinele conțin aceste elemente (codul de bare, numărul 666) ar fi bine să le ocolim și să refuzăm să le primim!" (pag. 84-85)

    "Cei care încearcă să impună dictatura mondială vor înainta cu viclenie și la punerea peceții pe fruntea oamenilor, astfel încât urmările vor fi cumplite.
    Omul, când devine purtător al peceții pe mână sau pe frunte, nu va putea să mai reacționeze, să se împotrivească și să revină la starea dinainte. Va deveni o pradă ușoară a celui rău, va avea asupra lui toată lucrarea demonică, va lucra nu după voia sa, ci după dorința puterilor satanice.
    De aceea este nevoie de atenție! Atitudinea noastră față de aceste probleme va fi hotărâtoare și pentru viața noastră, nu doar pentru viața trecătoare și pământească, ci și pentru cea veșnică, cerească.
    Hristos, Maica Domnului și toți sfinții să ne lumineze, să ne întărească să fim într-o priveghere duhovnicească continuă și să reacționăm la atacul demonic al lui Antihrist care vine. 
   Doar printr-o viață duhovnicească omul va sfârși bine. Să nu deznădăjduim, acești ani grei sunt o binecuvântare, pentru că ne silesc să trăim mai aproape de Hristos! Sunt un prilej pentru mai multă luptă. Războiul acum nu va mai fi cu arme, ci duhovnicesc, împotriva lui Antihrist. După carduri și buletin vor înainta cu viclenie spre pecete, îi vor sili oe oameni să se pecetluiască pe mână sau pe frunte. Doar cei care au pecetea vor putea să cumpere și să vândă și să aibă slujbe.
    Creștinii care vor refuza, vor fi chinuiți, de aceea de pe acum trebuie să se obișnuiască de pe acum să trăiască simplu, și dacă este cu putință, să aibă un ogor, câțiva măslini sau vreun animal pentru nevoile lor.
    Dumnezeu nu-i va lăsa pe oameni lipsiți de ajutor. Bătrânul a respins logica și tactica unora care ziceau: "Și ce dacă sunt pecetluit? Voi face și semnul crucii pe cap, voi lua buletinul și voi pune și crucea desupra, înlăuntrul meu nu mă voi lepăda de Hristos!"
    Referitor la acestea, Bătrânul a spus: "Dacă oamenii de astăzi, cu rațiunea lor, ar fi trăit în vremea prigoanelor, n-am mai fi avut niciun martir. Primii creștini nu se foloseau deloc de rațiune, ci în mod nezdruncinat, Îl mărturiseau pe Hristos și ardeau de dorința martiriului. Când li se făgăduiau dregătoriile, li se spunea: "Zi doar că nu ești creștin, și înlăuntru poți să crezi în Dumnezeul tău, aruncă puțină tămâie, fă-te că jertfești, nu propovădui în acest loc, mergi în altul! Dar nu făceau niciun pogorământ, oricât de mic, ca să se lepede de Hristos. Astfel, alergau cu bucurie să mărturisească despre Hristos, ardeau pentru iubirea dumnezeiască". (pag. 92-94)

    "În perioada aceasta Dumnezeu va da din belșug harul Său lumii, încât oamenii să se întărească duhovnicește." (pag. 96)

    "Prin urmare, trebuie să știm că în acel timp și noi care suntem acum atât de omenești și atât de mizerabili, ne vom schimba, pentru că harul lui Dumnezeu se va revărsa din belșug pe pământ, și ceea ce atinge harul dumnezeiesc se preface și devine de nerecunoscut. Cu siguranță că venirea harului lui Dumnezeu în viața noastră este un eveniment minune, dar în acel timp va veni foarte des, și asupra multor oameni. Prin urmare, nu putem și nici nu este îngăduit să ne gândim astăzi ce vom face în acea vreme. Altele sunt datele acestei vieți și altele datele vieții aceleia. Și chiar și noi care suntem fricoși și egoiști în această viata, dacă rămânem lângă Biserică, harul dumnezeiesc ne va face martiri." (pag. 107)

Comentarii

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNEA CUVIOSULUI SOFRONIE SAHAROV LA REVĂRSATUL ZORILOR

Dacă nu veneai Tu...

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PĂRINTELE NOSTRU PAISIE AGHIORITUL

Etichete

Boală7 Bătrânul Filaret1 Calea către mântuire1 Canon la vreme de boală către Maica Domnului1 Cartea despre femei6 Ce putem face noi pentru morții noștri?1 Centrul vieții noastre1 Convorbiri pe pământ rusesc3 Copii1 Copilul și Starețul Porfirie1 Cu taxiul pe străzile orașului2 Cuvinte despre viața duhovnicească7 Cuvinte pentru folos sufletesc1 Cuviosul Paisie2 Cuviosul Paisie Aghioritul17 Cuviosul Petroniu Tănase1 Cuviosul Părinte Serafim de Sarov1 Cuvântul nechibzuit al monahului negrijuliu1 Când lupți cu armele lui Dumnezeu1 Cârtire1 Dacă nu veneai Tu...3 De aceea suntem supusi durerii1 De ce ai lăsat asta aici1 De ce?...1 Despre greseli1 Despre ieșirea sufletului1 Despre lucrurile cu adevărat importante1 Despre milostenie1 Despre pocaința2 Despre post2 Despre relele aduceri-aminte1 Despre vedenii1 Despre vorbirea de rău1 Din iad în Rai1 Diverse1 Dragoste2 Dragoste nobila1 După trecerea prin vămile văzduhului1 Dureri1 Familia Ortodoxă1 Fapte bune1 Flori din Grădina Maicii Domnului14 Gheorgaki din Tibet1 Greutățile vieții1 Gândul cel bun1 Harul dumnezeiesc2 Ieromonahul Antim1 Ieromonahul Isaac5 Ieromonahul Sava de la Esfigmenu1 Indrumar de spovedanie7 Ioachim Parr3 Judecarea aproapelui2 Judecata generală1 Karyes - colina sfinților6 Maica Domnului1 Maria Pastourmadzis3 Milostenie3 Moarte8 Monahia Porfiria2 Mucenicia Sfintei Irina1 Mucenicia Sfântului Rafail și a Sfântului Nicolae1 N-o să ajungeți sfinți prigonind răul1 Nicolae și Irina1 Nu lăsați să se vadă lucrarea duhovnicească pe care o săvârșiți în adâncul sufletului1 Oare de ce nu ne vedem păcatele?1 Oriunde ne putem sfinți1 Ortodox1 Pagina copiilor1 Patericul egiptean1 Pocaintă1 Pocăință1 Poezii cu iz de Filocalii1 Post1 Postare prezentata1 Povestea corbului3 Prietenii pustnicului1 Psalmi2 Psalmul 1421 Psalmul 501 Pustnicul Atonului1 Păcatele1 Părintele Antim1 Părintele Paisie mi-a spus...3 Părintele Serafim1 Părintele Tihon4 Părinți Aghioriți12 Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Paisie Aghioritul1 Rugăciune la necazuri și supărări1 Rugăciune la timp de boală1 Rugăciune la vreme de necaz și de ispită1 Rugăciune pentru iertarea păcatelor și pentru luminarea și îndreptarea poporului român1 Rugăciune pentru ocrotirea copiilor noștri1 Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor1 Rugăciunea de dimineață a arhimandritului Sofronie Saharov1 Rugăciunea mamei1 Rugăciunea părinților pentru copiii lor1 Rugăciuni17 Rugăciuni pentru copii3 Rugăciunile părinților pentru copiii lor1 Răbdare5 Semnele vremurilor din urmă1 Sfantul Paisie Aghioritul17 Sfaturi1 Sfaturi pentru familie1 Sfânta Filofteia1 Sfânta Împărtășanie2 Sfântul "pisălog"1 Sfântul Grigorie Dialogul1 Sfântul Nectarie din Eghina1 Sfântul Nectarie din Egina1 Sfântul Paisie3 Sfântul Paisie Aghioritul39 Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul7 Sfântul Prooroc Maleahi1 Sfântul Serafim de Sarov1 Smerenie1 Spovedanie3 Starețul Iosif Isihastul1 Suflet4 Suflet și credință1 Sufletul după moarte8 Sufletul osândit1 Să cinstim duminicile și sărbătorile1 Să vă nevoiți în viața duhovnicească simplu1 Sărbători1 Tineri2 Trupurile celor înviați1 Un pântece gras nu dă naștere unei minți pline de duh1 Vasile Marcu3 Vasiliki Rallis4 Viata Cuviosului Paisie Aghioritul21 Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul4 Viața Sfinților Mucenici Rafael1 Viețile sfinților3 Vremurile din urmă1 Vămile1 de ce ai pus asta dincolo?1 delicat1 fără silire1 impartasanie1 sensul vietii1 Împărtășanie1 Îndrumar de spovedanie7
Afișați mai multe