Cuvinte pentru suflet și credință

       Gheorgaki din Tibet       Odată a venit în Sfântul Munte și umbla pe la mănăstiri un tanar în vârstă de șaisprezece-șaptesprezece ani, pe care îl chema Gheorgaki. La vârsta de trei ani fusese dus de părinții lui la o mănăstire budistă din Tibet. Înaintase mult în yoga și ajunsese un vrăjitor desăvârșit putând să cheme pe oricare diavol voia. Purta centură neagră și știa foarte bine karate. Cu puterea satanei facea tot felul de demonstrații care pricinuiau uimire. Lovea cu mâna pietre mari și le sfărâma ca pe niște nuci. Putea să citească și cărți închise. Spărgea nucile în palmă, arunca jos cojile, iar miezul rămânea lipit de mână.       Niște monahi l-au adus pe Gheorgaki la "Panaguda" , ca să fie ajutat de Stareţ. Când a ajuns acolo, l-a întrebat pe Stareţ ce puteri are și ce "minuni" poate face. Atunci Stareţul i-a răspuns că el însuși nu are nicio putere și că toată puterea este a lui Dumnezeu.       Gheo...

Sufletul osândit       "O bătrână pe care o cunoscusem mai demult era foarte zgârcită. Fata ei era însă foarte bună și tot ce voia să dea milostenie, arunca pe fereastră și ieșea afară cu mâinile goale, pentru că bătrâna o controla ca nu cumva să dea ceva din casă. Dar atunci când îi spunea că monahul (adică eu) a cerut un lucru, i-l dădea.       După moartea ei am văzut pe un tânăr (o fi fost îngerul ei păzitor) care mi-a spus: "Vino, că te vrea cutare..." Nu mi-am dat seama cum, dar m-am aflat în Konița, în fața unui mormânt. Atunci acel tânăr a făcut o mișcare cu mâna de-a lungul mormântului și acela s-a deschis. Înăuntru am văzut multă murdărie, ca o pastă vâscoasă, în care se afla acea bătrână ce începuse să se descompună și care striga: "Călugăre, ajută-mă!"       Mi-a fost milă de ea și de aceea, fără să mă scârbesc , am coborât înăuntru, am îmbrățișat-o și am întrebat-o:       - Ce ai?       -Spune-mi, oa...

      La Taina Sfintei Împărtășanii sunt primiți numai ortodocșii, adică aceia care sunt dreptmăritori ai lui Dumnezeu: merg regulat la biserică, sâmbătă seară, duminica, în toate praznicele, respectă cele patru posturi, postesc miercurea și vinerea, sunt cununaţi, se roagă dimineața și seara, citesc Evanghelia, rostesc Rugăciunea lui Iisus, viețuiesc în pace și iubire cu toți, Îl iubesc pe Domnul și pe cei apropiați, tuturor le fac bine, se căiesc în permanență de păcatele lor. Aceștia sunt ortodocșii și cu îngăduința duhovnicului se pot apropia de Potir." Arhimandrit Ambrozie Iurasov, Îndrumar de spovedanie, Editura Sofia, 2010, p. 72.

      De ce multora nu le place spovedania publică? Pentru că suntem mândri, iubitori de sine și diavolul ne trimite o falsă rușine: "Cum pot să spun aceasta preotului? N-am să mă căiesc, mi-e rușine. Oare ce impresie își va face atunci preotul despre mine? Ba poate chiar o să mă și certe." Iar noi toți vrem să părem în fața altora mai buni, curați, blânzi, și, când colo, spunem mizerii despre noi înșine. Acestea sunt gânduri demonice ce se apropie de noi, dar cărora nu trebuie să le acordăm nicio atenție, căci nu avem de ce să ne temem de duhovnic. Duhovnicul a auzit cele mai înfricosătoare păcate, căci i-au trecut mii de oameni pe sub epitrahil și se bucură atunci când omul se căieşte cu inima curată. Așa că e nevoie să ne fie rușine la săvârșirea păcatului și nu trebuie să ne ruşinăm să ne pocăim cu adevărat. Arhimandritul Ambrozie Iurasov, "Îndrumar de spovedanie", Editura Sofia, București, 2010, pag. 29.

"Omul trebuie să prindă sensul cel mai adânc al vieții, că această viață ne este dată pentru a ne pregăti pentru cealaltă. Da aici înainte, așa cum unuia care vrea să călătorească undeva îi trebuie un povăţuitor, tot astfel și pentru călătoria cerească, este nevoie de un povăţuitor (duhovnic). Apoi acesta (duhovnicul) să-l pună într-un program: puțin studiu duhovnicesc, puțină rugăciune; să-l facă să înțeleagă că trebuie să evite pricinile păcatului și duhul lumesc, care este mai rău decât toate. Și atunci inima lui va fi alipită de Hristos." "Viața Cuviosului Paisie Aghioritul", Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, București, 2005, pag. 679.

     "Oare de ce nu ne vedem păcatele?           Pentru că nu ne controlăm nici pe noi înșine, nici faptele noastre, precum nici cuvintele și gândurile. Legea lui Dumnezeu nu o respectăm, ne-am împietrit în păcate și ne-am obișnuit într-atât cu ele, că nici păcatul nu-l mai socotim păcat. De exemplu, o fată vieţuia curat, modest, dar fiind între prieteni i-a scăpat un cuvânt urât, de argou. Ea s-a rușinat, s-a tulburat, s-a înroșit, dar dacă nu s-a îndreptat, a mai înjurat și altă dată, și nu i-a mai fost atât de rușine; după aceea a mai făcut-o iarăși și iarăși, până s-a obișnuit și cuvintele murdare au început să curgă de la sine, dar ei nu-i mai păsa. Astfel, fiecare păcat intră în suflet, punând stăpânire pe el, și de aceea cand acești oameni vin la spovedanie nici nu știu pentru ce să se căiască." Arhimandrit Ambrozie Iurasov, "Îndrumar de spovedanie". Editura Sofia, București,  2010.

             Dar ce să facem dacă nu avem lacrimi de pocăinţă, iar sufletul ne este rece și gol?       Să cădeţi în genunchi în fața Răstignirii, rugându-L pe Dumnezeu, pe Maica Domnului să vă înmoaie inima; rugaţi-vă, citiți Evanghelia. Inima noastră este de piatră, iar Cuvântul lui Dumnezeu - apa cea vie - va cădea pe piatră și o va înmuia încetul cu încetul. Stând în fața Răstignirii, gândiți-vă că Însuși Domnul vă privește de pe Cruce și vă vede, vă cunoaște faptele și gândurile. Ce Îi veți spune atunci când veți veni la Judecată? Cum vă veți îndreptăți? Arhimandrit Ambrozie Iurasov, Îndrumar de spovedanie. București, Editura Sofia, 2010, pag. 17.

    "Dar oare de ce doarme sufletul? Și din ce pricină ajunge omul într-o asemenea situație înfricoșătoare?      Diavolul știe că în lucrarea mântuirii lucrul de căpetenie este pocăinţa sinceră și de aceea lovește în centrul țintei, îi lipsește pe oameni de spovedanie și rezultatulnu se lasă așteptat: omul nu-și mai controlează faptele, cuvintele și gândurile, mintea i se întunecă, nu își vede păcatele și nu observă că a călcat legea lui Dumnezeu. Păcatul îi devine un obicei, intră în firea omului și trăiește în el atunci pe om nu îl mai sperie nici moartea, nici iadul și nici chiar Înfricoșătoarea Judecată. Ce o da Dumnezeu, spun unii din obișnuință. Dar Dumnezeu a dat Sfânta Scriptură și Cuvântul Lui ne va judeca pe noi toți în ziua cea de pe urmă. Păcatul, pe lângă faptul că ne molipseşte sufletul de ceea ce e mai rău, mai și otrăveşte totul în jurul nostru. Fiecare păcat, chiar și cel mai mărunt, influențează soarta lumii, spune părintele Siluan și, dimpotri...

     Credința sporește prin rugăciune. "Sporește-ne credința." "Viața Cuviosului Paisie Aghioritul", de Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, 2005, pag. 679.

   "Odată am primit o scrisoare în care mă rugau să ies în lume și să ajut. Era o situație gravă. Eu însă nu voiam să merg. Am luat metania și am urcat desculț pe Aton ca să mă rog pentru a primi înștiințare de la Dumnezeu ce să fac. M-am întors după câteva ore având picioarele foarte rănite, dar fără să fi primit vreo înștiințare. Înlăuntrul meu simteam o tulburare.      Atunci m-am hotărât să merg la un stareţ (părintele Tihon) ca să-i cer sfatul, iar acela mi-a spus că trebuie să merg, să ies în lume. Dar eu tot nu voiam să merg. Întorcându-mă la Coliba mea am găsit o altă scrisoare, în care îmi spunea că este de ajuns să le scriu chiar și o scrisoare, și toate se vor rezolva. Am mers din nou la acesl stareţ și i-am spus despre această scrisoare.      - Nu, îmi spune din nou, mai bine este să mergi, să te vadă și să le vorbești.      Atunci m-am hotărât să fac ascultare și să merg. Și îndată am simțit cum s-a ridic...

     "Nimic nu este întâmplător în viața noastră. Tot lucrul bun cere osteneală, durere și luptă necontenită. Numai răul se face ușor și repede." Arhim. Petronie Tănase, Prolog la "Schitul românesc Prodromu: îndrumător pentru pelerini", Editura Schitul Românesc Prodromu, 2015, pag. 7.

Stareţul considera că o familie bună are mare importanță. "Începutul tuturor problemelor, spunea el, se află în familie. Într-o familie dezmembrată își au pricina o mulțime de probleme." Îi sfătuia pe soți să trăiască o viață duhovnicească și să aibă același duhovnic. Să învețe pe copii evlavia prin pilda vieții lor. "Cel mai bun părinte este cel care își ajută copiii", adică le dă hrană duhovnicească. Stareţul sfătuia ca să lucreze numai tatăl, iar mama să se ocupe de casă și de copii. Să nu aibă cugetare lumească, să trăiască cu simplitate evitând cheltuielile de prisos și dorința de a ieși în evidență. El accentua că mult ajută legatura cu alte familii creștine. Pentru educarea copiilor sfătuia: "Pentru ca copiii să apuce pe drumul cel bun este nevoie de multă atenție. Să nu le arătăm prea mult dragostea noastră, deoarece apoi vor deveni niște copii netrebnici și vor avea multă obrăznicie. Dar nici prea multă asprime, căci vor deveni răzvrătiţi. Sec...