MUCENICIA SFINTEI IRINA

Mucenicia Sfintei Irina, fetița de doisprezece ani a primarului Vasile și a familiei acestuia

    „- Vasiliki, este nevoie de multă credință și rugăciune ca să se descopere icoana mea. Deocamdată îți voi completa istoricul mănăstirii. Când turcii au cucerit insula Lesvos, nu au făcut îndată rău mănăstirii. După o vreme însă creștinii au făcut o răscoală și apoi au fugit în munți. Turcii, bănuind că și-au aflat refugiul în mănăstire, i-au prins pe călugări și, împreună cu ei, pe primarul Vasile cu familia lui și pe învățătorul satului, care se aflau în acea zi la mănăstire. Apoi au început să-i chinuiască, ca să le spună unde se ascunseseră creștinii răzvrătiți. Fetița care se arată împreună cu călugării nu este Sfânta Paraschiva, așa cum credeți, ci este fata de doisprezece ani a primarului, pe care au chinuit-o turcii în fața părinților ei, iar pe urmă au ars-o de vie. Pe primar și pe dascăl i-au înjunghiat, iar diaconului Nicolae i s-a oprit inima în timp ce îl chinuiau.
  Acest vis m-a cutremurat. În ziua următoare am mers și m-am mărturisit la părintele Eftimie, preotul satului nostru.
    „Întunericul care cuprinde Colina Karyes”, mi-a spus el foarte emoționat, „se destramă din ce în ce mai mult prin descoperirile din vise. Slăvit să fie numele lui Dumnezeu!”. (pag. 72)

    Pe mucenița Elena a visat-o și Maria Țolakis la 1 februarie 1962. Și ea a descris-o așa cum o visasem și eu, completând viața ei cu unele amănunte.
    „Sunt verișoara Irinei”, a spus Elena. „Am rămas orfană de prinți la vârsta de trei ani. Mama mea era soră cu soția primarului, iar când am rămas orfană m-au luat alături de ei și m-au iubit ca pe copilul lor. Eram cu trei ani mai mare decât Irina și trăiam ca surorile.
    Irina a suferit chinuri înfricoșătoare de la turci. Mai întâi i-au tăiat o mână și au aruncat-o în fața părinților ei. După aceea un picior... Au supus-o și la alte chinuri, iar la fârșit au ars-o de vie. Vocea pe care ași auzit-o în timpul privegherii a fost primul ei strigăt pe care l-a scos, atunci când turcii au început să o chinuiască*”.(pag.112)
    * La o priveghere,în timp ce ne aflam în bisericuță, am auzit deodată de afară un strigăt sfâșietor de copil. Atunci soțul meu, Ducas Țolakis și Climis, teologul Mitropoliei, au ieșit afară și au căutat peste tot ținând în mâini lumânări aprinse, crezând că vreo oarecare femeie va fi urcat la Karyes împreună cu copilul ei și au căzut undeva. Dar când s-au încredințat că afară nu era nimeni, au rămas uimiți, neputându-și explica acel strigăt, pe care îl auziserăm cu toții.

    „Prima victimă a turcilor a fost pruncul de unsprezece luni al primarului, micul Rafail. L-au răpit din brațele mamei lui, l-au aruncat la pământ și au început să-l calce în picioare, zdrobindu-i căpșorul. Pe mamă au legat-o de un copac, ca să urmărească mucenicia copiilor ei, nădăjduind că astfel va mărturisi tot ce știa despre răscoală.
    A doua victimă a fost Irina, fiica lor de doisprezece ani. Mai întâi i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, după aceea i-au deschis gura și au turnat în ea apă clocotită, iar la urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut, care era în curtea mănăstirii. (pag. 120)
    „- Dacă ați știi cât de mult am suferit cu toții!La ce chinuri înfricoșate ne-au supus! (...) Pe mama au legat-o de un copac, ca să vadă mucenicia mea. Plângea, striga cu deznădejde, se zbătea, dar în cele din urmă inima ei nu a mai rezistat la atâta durere și a făcut stop cardiac. Tatăl meu a rezistat până la sfârșit chinurile la care a fost supus. Atunci turcii, nemaiștiind ce să-i facă, l-au junghiat. Dar cu toate acestea, tatăl meu și mama mea nu au trădat nici credința, nici pe creștinii care fugiseră în munți.” (pag.120-123)

   „L-am visat pe învățătorul Teodor care mi-a spus:
    - Vasiliki, primarul Vasile este un mare mucenic. A suferit chinuri înfricoșătoare. I-au tăiat nasul, urechile, organele genitale, -au scos ochii, iar la urmă criminalii l-au înjunghiat ca pe un miel. După ce i-au tăiat capul, când trupul încă se mai zbătea, călăii l-au lipit din nou de gâtul însângerat și râzând sarcastic îl batjocoreau: „Iată-l pe Vasile, mai marele satului!” Mai întâi l-au junghiat pe el, iar apoi pe mine.” (pag. 124) 

Vasiliki Rallis - "Karyes: colina Sfinților Rafail, Irina, Nicolae", Editura Evanghelismos, București, 2004, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos